Câteva reguli pentru compunerea unui haiku

Din MERII ÎN FLOARE, eseu despre structura poeziei lui Şerban Codrin, de Violeta Basa, Editura EX PONTO, Constanţa, 2003

1. Un haiku este un micropoem creat între limitele unor reguli specifice. În afara acestor reguli şi limite, micropoemul îşi pierde calitatea de haiku.

2. Tematica unui HAIKU: meditaţia asupra naturii.

3. Este un poem în formă fixă, trei versuri fără ritm, cu măsura de 5-7-5 silabe.

4. Un haiku în formă liberă are mai puţin de 17 silabe, dar nu mai mult de 19 silabe. Măsura fixă a celor trei versuri nu se respectă.
5. Un haiku în formă fixă/liberă poate avea aspectul unei terţine sau a unui poem într-un vers.

6. Referinţa sezonală (kigo): un cuvânt care sugerează un anotimp (fenomene cereşti, fenomene terestre, evenimente/sărbători, animale, plante, acţiuni umane specifice primăverii, verii, toamnei, iernii) sau anul nou.

7. Folosirea unei pauze/cezuri (kireji) după primul sau al doilea vers. Are valoarea unei pauze de sens, contribuind la accentuarea sugestiei, elementul esenţial al unui haiku. Se notează prin liniuţă (-).

8. Structura interioară în trei trepte: referire la ceva (CE?) în timp (CÂND?) şi în spaţiu (UNDE?). Ecuaţia se poate simplifica la CE?/ CÂND? sau CE?/ UNDE?

9. Categoriile estetice:
AWARE (stare emoţională intensă, mai ales de bucurie, optimism, frumuseţe armonioasă)

FUEKI (eternul, ceea ce este constant, dimensiunea atemporală a artei, a naturii)

RYUKO (efemerul, ceea ce e vremelnic, dimensiunea trecătoare a naturii)

MEI (frumuseţe a naturii, a inteligenţei umane)

MONO NO AWARE (patos al lucrurilor)
MUSHIN (negativitate, lipsă de spirit, cu conotaţii din filozofia zen, de nimicnicie)

SABI (tristeţe a singurătăţii, a declinului, a sărăciei acceptate, a timpului atotdistrugăror)

WABI (frumuseţe austeră, melancolie, dezolare)

YUGEN (misterul singurătăţii, al însingurării)

KARUMI (simplitate adâncă a formei literare, eleganţă, naturaleţe)
10. Figuri de stil: elipsa, paradoxul, simbolul, aliteraţia, sau procedee precum honkadori (variaţia aluzivă).

11. Nu se folosesc figurile de stil specifice artelor poetice occidentale (comparaţia, metafora, repetiţia). Nu se foloseşte rima.

12. Se folosesc cât mai puţine verbe şi numai la timpul prezent sau gerunziu.

13. Se evită referirile personale. Un haiku nu este un poem de dragoste.

14. Un haiku se scrie în mijlocul naturii, într-un moment de iluminare, de surpriză, de inspiraţie.

15. Poem alcătuit din două fragmente, ajutându-se mai mult de sugestie decât de cuvinte, un haiku surprinde fragilitatea unei clipe în antiteză cu eternitatea (ryuko/fueki).

16. Un haiku este o poezie a simţurilor, care surprind în mod misterios realitatea, nicidecum a limbajului.

17. Într-un haiku nu se pun întrebări despre trecut şi viitor, ci se sondează adâncimea infinită a clipei prezente, efemere, trecătoare. Dincolo de aparenţe, în ciuda limbajului aparent simplu (karumi), un haiku este o poezie vitală, o meditaţie asupra soartei omului în universul mic şi mare, alături de celelalte vieţuitoare, plante, în mijlocul fenomenelor.